7 ore de baut cu prietenii = lipsa laptop si documente de identitate la final

Un bărbat de 32 ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția despre faptul că în timp ce se afla într-un club din localitate, persoane necunoscute i-au sustras un rucsac în care avea mai multe bunuri.

 

Povestea pare una clasică în care consumul de alcool favorizeaza neatenția și după sine vin și pagubele.

 

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în seara zilei de 12.04.a.c., în jurul orei 21.00, victima a mers împreună cu mai mulţi prieteni într-un club din municipiul Suceava și și-a lăsat pe spătarul scaunului rucsacul în care avea  un laptop, documente de identitate și alte bunuri personale.

 

Bărbatul a consumat băuturi alcoolice, în tot acest timp, neverificându-şi bunurile personale şi lipsind de la masă doar pentru intervale scurte de timp, iar în jurul orei 04.00, la plecare, după aproximativ 7 ore de distracție, a constatat că de pe spătarul scaunului îi lipseşte rucsacul în care avea bunurile personale.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.

loading...