Nechifor va solicita o procedura simplificata de ajutor de stat pentru companii aeriene ce vor opera pe aeroportul Suceava dupa modernizare

Autorităţile sucevene au nevoie de o procedură simplificată privitoare la  ajutorul de stat, a declarat, joi, preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută împreună cu ministrul Transporturilor, Dan Şova. „Acum suntem într-o dinamică cu companii aeriene care să vină să opereze pe Suceava, dar Comisia Europeană va solicita un punct de vedere şi o soluţie tehnică, juridică, privitoare la ajutorul de stat. Nu vrem să intrăm în dificultăţi, dar e clar că atunci când discutăm de un aeroport care e în dezvoltare, calat pe turism, dacă nu reuşim să avem facilităţi legale, oferite de Consiliul judeţean şi de Regia Autonomă Aeroportul Suceava va fi complicat, în primă instanţă, pentru că traficul aerian se creează în timp dar companiile care sunt doritoare vor solicita facilităţi”, a spus Nechifor.

Catalin Nechifor 2

El a arătat că în aceste condiţii va fi nevoie de o procedură legală, asumată de Guvernul României şi avizată de Comisia Europeană.

Şova a răspuns că va trebui discutat la Ministerul de Finanţe care are în atribuţii problematica privind ajutorul de stat.

Aeroportul Suceava a fost închis pentru modernizare începând din 13 ianuarie, lucrările fiind realizate printr-un proiect de 105 milioane de lei din fonduri europene, şi urmează să fie redeschis în toamna acestui an.

 Lucrările de modernizare la aeroport sunt realizate prin trei proiecte, unul finanţat de ROMATSA, care instalează aparatura de control şi trafic aerian, unul de modernizare a pistei şi a sistemului de balizaj, finanţat de Uniunea Europeană, şi un proiect de modernizare a aerogării, cu fondurile Consiliului Judeţean. Prin proiectul cu finanţare europeană asigurat prin POS-Transporturi se modernizează pista de rulare, balizajul, se construieşte un nou turn de control şi se pregăteşte terenul în vederea amplasării sistemului de navigaţie.