Refacerea drumurilor, principalul obiectiv din oferta electorala a PSD Suceava

El a spus ca in momentul de fata specialisti din cadrul organizatiei pe care o conduce lucreaza la oferta electorala pentru judetul Suceava, un accent deosebit punindu-se pe problema drumurilor . Mirza a subliniat ca in urmatorii patru ani se va urmari reabilitarea in totalitate a drumurilor care traverseaza judetul Suceava, fie ca sint europene, nationale sau judetene. Potrivit presedintelui PSD Suceava, printre obiectivele de maxima importanta se numara tronsonul de drum Bistrita Nasaud – Suceava si autostrada Roman – Siret, cu realizarea unui drum ocolitor spre municipiul Suceava. „Pentru toate acestea, dar si pentru drumurile nationale si judetene, specialistii vor stabili exact care este volumul lucrarilor ce trebuie realizate, dar si identificarea surselor din care se pot obtine fondurile necesare”, a declarat Gavril Mirza. In ceea ce priveste obtinerea fondurilor necesare, el a spus ca una din principalele surse va fi Programul PHARE 2004-2005 Coeziune Economica si Sociala. Astfel, Gavril Mirza spune ca acest program admite si proiecte de infrastructura rutiera, motiv pentru care se va apela la el in special pentru reabilitarea retelei de drumuri care face legatura intre monumentele istorice din judet. De asemenea, presedintele PSD spune ca o parte a drumurilor vor putea fi reparate si din fonduri guvernamentale, dar si din contractarea unor credite bancare. „Toate aceste apuse cap la cap, ar duce la rezolvarea in totalitate a problemelor de infrastructura rutiera din judetul Suceava, si care va duce in mod sigur la dezvoltarea turismului, iar judetul va avea un potential economic mult mai puternic. Avind in vedere ca si prin proiectul se realizeaza reteaua de gaz metan in aproape toate localitatile judetului, reabilitarea sistemului de producere transport si distributie a energiei termice din toate orasele, si daca vom pune la punct si acest paienjenis de drumuri, cine va veni in continuare la conducerea judetului se va odihni mai mult decit am avut noi posibilitatea in aceasta perioada din 2000 incoace”, a incheiat Gavril Mirza.