Boala limbii albastre a ajuns si la Dragoiesti

După ce la începutul lunii octombrie în comuna suceveană Ostra a fost identificată o bovină cu boala limbii albastre, iar la scurt timp animalul a murit, prezenţa acestei maladii a fost confirmată şi la o vacă dintr-o gospodărie din comuna  Drăgoieşti, situată în apropierea municipiului Suceava.

Potrivit prefectului judţeului Suceava, Florin Sinescu, a fost confirmat un focar de boala limbii albastre în comuna suceveană Drăgoieşti, într-o gospodărie din satul Corlata. „Suspiciunea a fost confirmată la Laboratorul din Suceava, dar urmează să fie certificată de Laboratorul central”, a explicat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Sinescu a precizat că s-a stabilit o zonă de control pe o rază de 20 de kilometri în jurul focarului, fiind interzisă organizarea de târguri de animale.

Primul caz de boala limbii albastre în România a fost diagnosticat în data de 22 august, în judeţul Buzău.

 

Vezi şi:

Boala limbii albastre a ucis o vaca la Ostra. Păşunatul în această comuna a fost interzis