Acasă Actualitate O familie din Tibeni reclama culpa medicala in cazul decesului unui barbat

O familie din Tibeni reclama culpa medicala in cazul decesului unui barbat


Intră acum și în grupul de

Aceasta, dupa ce unul dintre membrii sai a decedat in urma unei operatii la care a fost supus in Spitalul Radauti. Victima-Vasile Vitriescu, avea 50 de ani si locuia in satul Tibeni din comuna Satu Mare. Lazareanu spune ca barbatul a ajuns la spital in vara lui 2004 cu intestinele rasucite. Data fiind starea grava, dar si faptul ca pacientul avea pulsul zero, medicul de garda a refuzat initial sa-l supuna pe acesta interventiei chirurgicale, deoarece trebuia sa se procedeze la echilibrarea lui. In cele din urma, el a fost operat, timp in care s-a instalat socul toxico-septic, iar la citeva ore a murit. Vasile Vitriescu a fost dus la morga, unde i s-a efectuat necropsia si de unde a fost ridicat de familie dupa trei zile. Adjunctul DSP a spus ca ulterior, familia decedatului a inceput sa depuna fel de fel de reclamatii, in care il acuzau pe seful Sectiei Chirurgie Ioan Chirvase, dar fara a veni cu probe, ca a cerut milioane de dolari pentru a-l opera pe barbat, cind de fapt el nu a avut vreo implicare in interventia chirurgicala si sustineau ca membrii Colegiului Judetean al Medicilor sunt incompetenti. Totodata, Lazareanu a subliniat ca la vremea respectiva, Colegiul a realizat o ancheta, din care a rezultat ca nu se poate vorbi de culpa medicala. De aceea, el va solicita Politiei sa ceara familiei Vitriescu sa inceteze cu atacurile calomnioase.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version