Acasă Actualitate Copil atacat de o leoaica, la Gradina Zoologica din Radauti

Copil atacat de o leoaica, la Gradina Zoologica din Radauti


Intră acum și în grupul de

Un băiat în vârstă de 11 ani, din Rădăuți, a ajuns la spitalul din localitate cu mai multe plăgi zgâriate, după ce a fost atacat de o leoaică la Grădina Zoologică.

spitalul judetean suceava 1



Potrivit IPJ Suceava, vineri după amiază, băiatul de 11 ani, alături de fratele său de 14 ani și alți doi copii au mers în vizită la Parcul Zoologic Rădăuţi. Grupul de tineri a fost întâmpinat de paznicul Grădinii, un bărbat de 58 de ani, din Rădăuți, care le-a dat bilete de intrare copiilor, permițându-le astfel accesul, însă fără a-i însoți.

Când copiii au ajuns în zona anexei în care sunt adăpostite animalele sălbatice pe timp de iarnă, ei au pătruns în anexă şi s-au apropiat de grilajul cuştii în care se găsea o leoaică. Însă, pentru că au introdus un băţ printre gratii, leoaica a devenit agitată. Astfel, băiatul de 11 ani a fost zgâriat cu labele, printre gratii, pe piciorul stâng şi pe coapsa dreaptă. El a fost luat de fratele mai mare, care între timp a anunțat părinții despre cele întâmplate la zoo, și a fost dus la Spitalul Municipal Rădăuţi. Ulterior copilul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, însă nu a fost nevoie de internarea acestuia în unitatea spitalicească.

Polițiștii au pornit o anchetă în acest caz, ei întocmind un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu, urmând să se dispună procedural.

 


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version