Lemn in valoare de peste 28.000 de lei, confiscat de la o firma din Boroaia


Intră acum și în grupul de

O firmă din Boroaia care se ocupă cu prelucrarea lemnului a fost amendată cu 8.000 de lei, iar o cantitate de peste 130 de metri cubi de lemn a fost confiscată, ca urmare a unui control al polițiștilor împreună cu specialiști din cadrul I.T.R.S.V. Suceava.

lemne

Potrivit IPJ Suceava, polițiștii din Vadu Moldovei și specialiștii I.T.R.S.V. au stabilit că în perioada 1 octombrie 2014 – 4 februarie 2015 societatea din Boroaia a vândut material lemnos fără avize de însoțire.

„Astfel, în urma controlului, a fost confiscată valoric cantitatea totală de 136,6 m.c. material lemnos în valoare totală de 28.327 lei și au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 8.000 lei, pentru nerespectarea legislației în domeniul silvic”, au arătat reprezentanții IPJ Suceava.


Intră acum și în grupul de