Peste 1.200 de caini au fost stransi de pe strazile Sucevei


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat în cadrul Ședinței cu președinții de Asociații de Proprietari de marți dimineață, de la sediul Primăriei, faptul că au fost prinși peste 1.200 de câini comunitari.

caini comunitari 1

Lungu a susținut că municipalitatea este pe drumul cel bun în privința câinilor de pe străzile orașului, aceștia fiind din ce în ce mai puțini. Totodată, edilul-șef a menționat că lucrul acesta este confirmat și de statisticile doctorilor suceveni care arată că numărul de pacienți care se prezintă cu mușcături de câini comunitari este tot mai mic.

„Suntem pe un drum bun și pentru prima dată se văd cât de cât aceste eforturi”, a spus Ion Lungu.

La rândul său, viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi a ținut să amintească despre un nou program de sterilizări gratuite, de data aceasta pentru câinii de la case, dar și despre un nou regulament privind întreținerea câinilor cu stăpân în Suceava.

Harșovschi a spus că noul regulament care este în dezbatere prevede că în casele sucevenilor pot fi ținuți cel mult doi câini, la care se adaugă eventualii pui în perioada în care aceștia sunt dependenți de mama lor (maxim 2 luni). De asemenea, regulamentul prevede și faptul că asociațiile de proprietari pot stabili cote de participare la cheltuielile comune pentru animalele de companie ținute în imobile.


Intră acum și în grupul de