Acasă Actualitate Jumatate din laboratoarele medicale sucevene inchise temporar

Jumatate din laboratoarele medicale sucevene inchise temporar


Intră acum și în grupul de

AnunTul a fost fAcut de directorul DSP Suceava, Cristian Irimie, care a adAugat cA administratorii laboratoarelor ce vor continua sA active pInA la reglarea situaTiei, vor suporta amenzi. TotodatA, el a declarat cA In cazul altor cinci laboratoare, care aparTin spitalelor din FAlticeni, Vatra Dornei, Gura Humorului Si Siret, precum Si spitalului de Boli Cronice din Solca, s-a hotArIt acordarea unui termen de douA luni pentru a se pune la punct, Si a explicat cA s-a evitat suspendarea activitATii acestora, IntrucIt Inchiderea lor ar fi implicat probleme de ordin social.

Irimie a spus nici un laborator medical din spitalele menTionate nu are fAcut controlul de calitate extern, aSa cum se solicitA prin acel ordin, Si a adAugat cA In laboratorul Spitalului din FAlticeni s-a constatat cA spaTiul nu este ventilat artificial Si cA nu existA dotarea minimA obligatorie. Seful DSP a precizat cA mAsurile au fost luate dupA un control tematic realizat nu pentru a favoriza sau defavoriza pe cineva, iar laboratoarele a cAror activitate a fost suspendatA Si sunt sub contract cu Casa de SAnAtate, nu vor primi finanTare pInA nu-Si rezolvA problemele. El a menTionat cA din cele 26 de laboratoare medicale existente In judeT, doar 8 corespund normelor, cu toate cA ordinul Ministerului SAnAtATii a fost emis pe 17 februarie 2004, iar DSP acordase un termen de graTie de 10 luni Si nu de trei, cIt stabilise BucureStiul.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version