Tineri bagati in spital dupa ce au fost batuti in preajma unor baruri din Cajvana si Veresti


Intră acum și în grupul de

 

Mai multe agresiuni, în urma cărora trei tineri au fost bătuți și au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, au avut loc duminică seara, pe raza comunelor Cajvana și Verești.

ambulanta spital judetean

Potrivit Poliției Județene, în jurul orei 21.00, polițiștii din Cajvana aflați în patrulare s-au sesizat despre faptul că în incinta unui magazin a avut loc o altercație între două persoane din localitate, iar agresorul a plecat de la fața locului.

În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au aflat că un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost lovit de un consătean în vârstă de 37 de ani, mai întâi în incinta unui bar, după care în incinta magazinului.

Cât timp polițiștii făceau cercetări, un alt tânăr de 26 de ani a sesizat faptul că același bărbat de 37 de ani l-a agresat.

În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, ce va fi soluționat procedural.

Ulterior, în în jurul orei 22.05, agenții de poliție din Verești au fost informați despre faptul că un tânăr de 25 de ani a fost agresat fizic de doi localnici, unul de 31 de ani, iar altul de 20 de ani.

Cercetările polițiștilor au scos la iveală faptul că în jurul orei 22.00, tânărul bătut se afla în zona unui bar din satul Corocăieşti, moment în care s-a întâlnit cu cei doi agresori. Din cauza consumului de băuturi alcoolice, cei doi l-au lovit cu pumnii pe tânărul de 25 de ani.

Și în acest caz polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, ce va fi soluţionat procedural.

Toate cele trei persoane agresate au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.


Intră acum și în grupul de