Intră acum și în grupul de
Secretarul executiv Si vicepreSedintele OrganizaTiei JudeTene a PSD, Iulian BAncescu, respectiv Ovidiu DonTu, dar Si deputatul PSD de Suceava, Mirela AdomnicAi, susTin cA vor face toate demesurile necesare pentru a sesiza organismele compentente , IntrucIt apreciazA cA solicitarea ministrului Flutur se constituie Intr-un atentat la adresa democraTiei.
VicepreSedintele PSD Suceava, Ovidiu DonTu, care este Si director general al Camerei de ComerT, Industrie Si AgriculturA a judeTului, a declarat cA prin intervenTia sa, vicepreSedintele liberal a IncAlcat ConvenTia EuropeanA a Drepturilor Omului, Pactul InternaTional cu privire la drepturile civile Si politice, precum Si articolele 4 Si 40 din ConstituTia RomAniei, care interzic discriminarea pe criterii la apartenenTa politicA sau opinie, respectiv dreptul de asociere In partide politice. De asemenea, DonTu l-a somat pe Flutur sA respecte legislaTia Si sA nu promoveze discriminarea In ceea ce priveSte controlul politicului asupra mediului de afaceri Si a spus cA, nu crede A« In imaculabilitatea A» ministrului.
In acelaSi timp, DonTu a Tinut sA precizeze cA sunt numeroase firme ale liberalilor, foarte bine dezvoltate, motiv pentru care dupA opinia sa, In judeT nu se poate vorbi despre existenTa unui aSa-zis monopol al firmelor PSD. El a prezentat exemple de liberali locali implicaTi In afaceri, deputatul Dumitru PardAu, este asociat la mai multe societATi comerciale din zona Dornelor, deputatul Sandu Mihai CaprA, a condus una dintre cele mai importante firme de leasing din Suceava, preSedintele AgenTiei NaTionale Nucleare, liberalul ValicA Gorea, are mai multe firme de consultanTA, iar primarul Sucevei, Ion Lungu, a avut o firmA de consultanTA.
El a spus cA va trimite o scrisoare secretarului general al Consiliului Europei, pentru cA vrea sA afle de la acesta dacA RomAnia IndeplineSte criteriul politic de membru al Consiliului Europei Si o altA scrisoare DelegaTiei Comisiei Europene privind respectarea condiTiilor politice de aderare la Uniunea EuropeanA
La rIndul sAu, secretarul executiv al organizaTiei PSD, Iulian BAncescu, a declarat cA prin cererea fAcutA prefectului, ministrul Flutur instigA la acTiuni de poliTie politicA Si a subliniat cA In Suceava Incepe sA miroase a poliTie politicA.
Deputatul PSD Mirela AdomnicAi a spus cA va aduce cazul Flutur In atenTia Parlamentului. AdomnicAi a mai spus cA va cere Si Comisiei de Cercetare a Abuzurilor din cadrul Camerei DeputaTilor sA i-a act de solicitarea nelalocul ei, fAcutA de ministrul Agriculturii Si a precizat cA AlianTa PNL-PD exercitA presiuni la toate nivelurile.
Gheorghe Flutur le-a spus liberalilor prezenTi duminicA la ConferinTa MunicipalA a PNL Suceava cA ei Si copiii lor nu pot sA-Si InfiinTeze o firmA Si sA intre pe piaTA, pentru cA a fost Si este o relaTie de monopol a firmelor PSD. De aceea, el i-a solicitat prefectului sA treacA la verificAri foarte hotArIte In aceastA direcTie, pentru cA indiciile sale privind monopolul deTinut de firmele oamenilor PSD sInt foarte clare.