Bărbat trimis în judecată după ce a înșelat 20 de persoane promițându-le că va izola termic locuinţele și că va intermedia vânzarea unei case


Intră acum și în grupul de

Un bărbat care a încasat aproape 30.000 de lei pentru a efectua diverse lucrări de izolare termică și de zugrăvire a unor imobile și a luat 81.000 lei pentru a intermedia vânzarea unei case a fost trimis în judecată pentru înșelăciune.

Potrivit prim-procurorului Constantin Steiciuc de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Vasile Iacob Erhan pentru înşelăciune, fiind acuzat că în perioada noiembrie 2012 – septembrie 2014 a indus şi menţinut în eroare un număr de 19 persoane cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte de prestări servicii având ca obiect lucrări de izolare termică şi zugrăvire a unor imobile.

judecata

Procurorii au arătat că inculpatul, cu rea credinţă, a încasat sume de bani în schimbul promisiunii executării unor lucrări, pe care fie nu le-a prestat, fie le-a executat parţial şi incomplet, abandonându-le şi nerestituind nici sumele primite, cauzând astfel un prejudiciu total în sumă de aproximativ 13.800 lei şi 3.420 euro.

De asemenea, bărbatul mai este acuzat și de faptul că în 2013, în perioada februarie – noiembrie, în baza promisiunii făcute cu rea credinţă lui Vasile Miron, că o să-l ajute să-şi cumpere o casă, a primit de la acesta suma de aproximativ 81.000 lei, în mai multe tranşe.

Bărbatul i-a spus lui Vasile Miron că proprietar al casei ar fi Bogdan Ioan Sacaloş, pe care în prealabil îl determinase să adopte această conduită, cât şi faptul că aceşti bani vor ajunge la aparentul proprietar al casei prin intermedierea sa.

Prim-procurorul Constantin Steiciuc de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, a mai arătat că în acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi Ioan Bogdan Sacaloş pentru înşelăciune. Acesta este acuzat că în luna februarie 2013 i-a promis lui Miron Vasile că-i vinde o casă care nu era proprietatea sa, la instigarea inculpatului Erhan Vasile Iacob, primind în avans 10.000 lei, sub forma de împrumut.

 


Intră acum și în grupul de