Șoferi beți criță, trimiși în judecată de procurorii suceveni

Mai mulți șoferi care s-au urcat la volan în stare de ebrietate au fost trimiși în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Cei mai mulți dintre ei au fost depistați în trafic după ce au pierdut controlul asupra mașinilor și au provocat accidente de circulație.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în cursul zilelor de miercuri și joi, 20 și 21 mai, procurorii au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată într-un număr de șase cauze.

alcool

Astfel, printre cei trimiși în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o alcoolemie ce depaşeşte limita legală” se află și Ioan Cocean care a fost găsit cu o îmbibaţie alcoolică de 1,30g/l alcool pur în sânge.

După ce a băut, bărbatul s-a urcat la volanul unei autoutilitare şi din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi a consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus, a  părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un atelier de tâmpărie după care s-a răsturnat pe calea ferată.

Și Costel Baciu Vlădeanu a fost trimis în judecată pentru aceeași faptă, după ce buletinul de analiză toxicologică al Serviciului Judeţean de Medicină Legală a scos la iveală faptul că avea o îmbibaţie alcoolică de 1,45g ‰, alcool pur în sânge. Inculpatul a pierdut controlul volanului şi a ieşit în decor, răsturnându-se în afara părţii carosabile în momentul în care se îndrepta spre domiciliu.

Un alt șofer trimis în judecată după ce a consumat circa 500 de mililitri de țuică la o zi onomastică și s-a urcat pe un moped este Vasile Radu Gorduna. Procurorii au arătat că bărbatul a fost oprit în trafic de polițiști, iar în urma analizei toxicologice a ieșit o îmbibaţie alcoolică de 1,75g/l alcool pur în sânge.

Licorile bahice l-au trimis în judecată și pe Marcel Filip, cercetările penale stabilind că într-o curbă la dreapta, din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coloziune laterală cu o autoutilitară cu semiremorcă condusă regulamentar. Din accident a rezultat avarierea celor două vehicule şi rănirea a trei pasageri din autoturismul condus de catre inculpat. Analiza toxicologică a arătat că inculpatul avea o îmbibaţie alcoolică de 0,95g/l, alcool pur în sânge.

În judecată a fost trimis și Radu Constantin pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată” şi „refuzul, împotrivirea sau sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei”.

Bărbatul a refuzat atât testul cu aparatul etilotest cât şi recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei pentru că avea permisul reţinut pentru o faptă anterioară.

Procurorii suceveni au precizat că inculpatul nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor rutieri, iar când a văzut că poliţiştii au pornit în urmărirea sa a abandonat maşina lângă un supermarket din Vatra Dornei, după care a traversat în fugă calea ferată.

Ulterior, în apropiere de locul în care şi-a abandonat maşina, inculpatul a fost identificat în ţinută neadecvată anotimpului rece şi când a fost condus la autoturismul parcat, a recunoscut că acesta îi aparţine dar că nu el se afla la volanul maşinii, ci un prieten a cărui identitate a refuzat să o declare.

Totodată, și Florin Cristea a fost trimis în judecată pentru „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” şi pentru „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o alcoolemie ce depaşeşte limita legală”.

Pe fondul consumului de alcool  şi a lipsei de experienţă întrucât nu poseda permis de conducere auto, mașina condusă de bărbat a intrat în coliziune cu un autovehicul staţionat în afara părţii carosabile, provocând pagube materiale.

După accident, inculpatul a părăsit locul faptei, dar a revenit mai târziu, din proprie iniţiativă, însoţit de cumnatul său, recunoscând fapta comisă.

În acest caz analiză toxicologică a arătat faptul că inculpatul avea o îmbibaţie alcoolică de 1,95g/l alcool pur în sânge.