Sute de medici şi asistenţi medicali, la deschiderea Conferinţei “Zilele Medicale ale Sucevei” unde conferenţiază personalităţi ale medicinei româneşti


Intră acum și în grupul de

Festivitatea de deschidere a celei de a patra ediţii a Conferinţei “Zilele Medicale ale Sucevei” s-a desfăşurat, joi seara, în prezenţa a sute de medici, cadre didactice universitare şi asistenţi medicali din ţară, patru personalităţi ale medicinei româneşti susţinând conferinţe despre statutul medicului în societatea actuală, despre rolul sistemului sanitar în ierarhia socială, dar şi o prezentare privind istoricul cancerului de sân.

Zile Medicale Astarastoae (1)

Preşedintele Colegiului Medicilor Suceava, medicul chirurg Sorin Hâncu, a mulţumit invitaţilor pentru participare şi a arătat că această manifestare reuneşte medici din toate specialităţile, medici stomatologi, medici pensionari, cadre didactice universitare, cât şi asistenţi medicali arătând că temele ce vor fi abordate vor fi interesante pentru toţi participanţii.

Preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Suceava, doctorul Ioan Costea, a spus că se bucură că medicii din toate specialităţile sunt împreună cu medicii dentişti în cadrul acestei manifestări ştiinţifice care oferă prilejul participanţilor de a învăţa împreună. Preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, prof. univ. dr. Irinel Popescu, prezent la această manifestare, a declarat că o astfel de conferinţă cu caracter multidisciplinar este atât un prilej de a învăţa unii de la alţii, dar şi o oglindă a activităţii fiecăruia dintre participanţi.

“O astfel de conferinţă cu caracter multidisciplinar, într-un fel este  o oglindă a activităţii fiecăruia, dar şi un prilej de a aborda multidisciplinar pacientul, de a vedea cum putem colabora şi ce aşteptări putem avea de la celelalte colective. Este o ocazie de a ne bucura cu toţii că suntem împreună şi că vom învăţa unii de la alţii”, a declarat medicul Irinel Popescu.

Zile Medicale Astarastoae (8)

El a spus că Academia de Ştiinţe Medicale promovează activitatea ştiinţifică şi i-a felicitat pe organizatori precizând că este mândru să participe la o astfel de manifestare.

Preşedintele de onoare al Zilelor Medicale ale Sucevei, prof.univ.dr. Vasile Astărăstoae de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi a declarat că toate cele patru ediţii ale manifestării de la Suceava transmit „un mesaj de unitate din partea celor care lucrează în sănătate”.

„Sunt bucuros că pot participa şi la această a IV-a ediţie, sper că voi participa şi la celelalte ediţii şi vă asigur că,  atât timp cât pot să mai vorbesc, vocea mea se va auzi”, a spus Astărăstoae.

Şeful Sectiei neurochirurgie III de la Spitalul clinic „Bagdasar-Arseni”, din Bucureşti, medical neurochirurg Vasile Ciubotaru, originar din comuna suceveană Udeşti,  a mulţumit comitetului de organizare pentru invitaţia de a participa la conferinţă arătând că  “schimbul de idei între şcoli, între oameni , se face în folosul comunităţii”.

El a spus că primul contact cu chirurgia l-a avut la Spitalul Judeţean Suceava, în perioada în care era student,  în timpul primei  vacanţe de vară.

“ Îmi amintesc că am fost deosebit de impresionat de ziua când am intrat prima dată la raportul de gardă, unde erau oameni de care auzisem şi pe care-i respecta toată lumea, mă refer la domnii doctori  Andriu, Posteucă, Ieşanu, Buzdugan, Furnică d-na dr. Marchitan. Le păstrez o amintire plăcută, vie şi le mulţumesc pentru felul în care m-au orientat atunci”.

Zile Medicale Astarastoae (4)

La rândul său,  medicul  Virgil Răzeşu, de la Piatra Neamţ a vorbit despre perioada pe care a petrecut-o la Adâncata, ca medic stagiar, spunând că de această zonă îl leagă amintiri extraordinare.

Mesajul organizatorilor şi al invitaţilor acestei manifestări a fost urmat de patru conferinţe.

Astfel, prof.univ.dr.  Vasile Astărăstoae a vorbit despre  „Medicul – funcţionar public”, prof. Univ. dr. Radu Diaconescu, de la  Spitalul Clinic CF Iaşi a prezentat lucrarea  “Cancerul mamar – de la papirusul Edwin- Smith la Angelina Jolie”, medicul neurochirurg Vasile Ciubotaru a prezentat lucrarea „Jurământul lui Hipocrat şi epoca actuală”, iar  prof. dr. Ioan Lucaci – „Rolul sistemului sanitar în ierarhia socială”.

Zilele Medicale ale Sucevei continuă vineri şi sâmbătă cu sesiuni de comunicări ce se desfăşoară pe secţiuni, temele abordate fiind axate pe actualităţi şi realizări în practica medicală, dar şi urgenţe medico-chirurgicale.

Zile Medicale Astarastoae (5)

 


Intră acum și în grupul de