Două femei și un copil din Bistriţa-Năsăud, răniți după ce s-au izbit cu maşina de un parapet de protecţie al drumului, în judeţul Suceava

Două femei și un copil din județul Bistrița-Năsăud au fost răniți în urma unui accident petrecut duminică seara, în interiorul comunei Coșna, din județul Suceava.

ambulanta 5

Potrivit IPJ Suceava, șoferul unei mașini, un bărbat de 62 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, nu a adaptat viteza la condiţiile meteo, carosabilul fiind umed, astfel a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat în derapaj, după care s-a izbit de parapetul de protecție al drumului.

În urma accidentului, soția șoferului, o femeie de 63 ani, și nora acestuia, de 39 ani, care se aflau în autoturism au suferit leziuni grave, fiind transportate la spital, iar un băiețel de 8 ani aflat și el în mașină, a fost rănit ușor.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest pe șofer, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit un dosar penal ce va fi soluționat procedural.