Peste 200 de şoferi verificaţi cu alcooltestul, şase permise reţinute şi amenzi de aproape 25.000 de lei, după trei zile de controale în trafic

Conducerea sub influența băuturilor alcoolice reprezintă una din cauzele principale ale agravării consecințelor accidentelor rutiere.

Poliția acționează permanent pentru salvarea de vieți și sancționarea celor care nu respectă regulile de circulație și pun în pericol traficul rutier.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic şi depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule  pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi a celor care încalcă legislaţia rutieră în vigoare, în perioada 20-22 iunie a.c., Serviciul şi Biroul Rutier Suceava,  împreună cu formaţiunile de profil din teritoriu sprijiniţi de lucrători de siguranţă publică atestaţi să desfăşoare activităţi pe linie rutieră, inclusiv din cadrul secţiilor de poliţie rurală, au organizat şi desfăşurat acţiuni tematice pe drumurile publice din judeţ.

SEF POLITIE - ALCOOLTEST

În cadrul acţiunii au fost aplicate 94 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 24.833 lei. De asemenea, au fost constatate patru infracţiuni din care trei pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi una pentru conducere cu numere false.  Au fost reţinute şase permise de conducere, toate pentru consum de alcool. Totodată, au fost reţinute două certificate de înmatriculare”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.

În cadrul acţiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest 202 participanţi la trafic, mai precizează sursa citată.

IPJ Suceava a oferit şi câteva exemple concrete pentru a ilustra situaţiile expuse mai sus.

Un tânăr de 24 de ani din comuna Poiana Stampei, a fost depistat conducând autoturismul  pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei, în timp ce avea o concentraţie alcoolică de 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un bărbat de 44 ani din Vatra Moldoviţei, a condus  autoturismul pe DN 17A Sadova, având  o concentraţie  alcoolică, în aerul expirat de 0,68 mg/l.

Un alt bărbat de 29 ani din comuna Straja, a condus, pe str. Calea Bucovinei, pe raza oraşului Vicovu de Sus, în timp ce avea o concentraţie alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar numărul de înmatriculare provizoriu era expirat din data de 21 februarie 2015.

„Poliţiştii atrag încă o dată atenţia să nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!  Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.

De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Conduceţi cu multă atenţie şi răbdare!

Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, şi efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare, evitând depăşirile care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.

Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană.

De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule”, transmite IPJ Suceava.