Furat de viteză, un tânăr a ajuns cu motoscuterul în șanț

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Valea Moldovei, s-a rănit ușor după ce s-a răsturnat cu motoscuterul într-un şanţ, în afara localităţii Capu Câmpului.

accident motoscuter

Poliția Județeană a arătat că accidentul s-a petrecut joi, în jurul orei 11.30, din cauza faptului că tânărul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum în curbă la stânga și astfel a pierdut controlul asupra direcţiei.

El a părăsit partea carosabilă, după care s-a răsturnat în şanţul din dreapta drumului, suferind leziuni ușoare.

Polițiștii au constatat că motoscuterul era nu era înregistrat şi nici înmatriculat, iar tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Din cauza stării în care se afla, mopedistul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tânărul s-a ales cu dosar penal.