Metoda „accidentul” încă funcționează la Suceava. O bătrână a fost lăsată fară 4.000 de lei de un fals medic


Intră acum și în grupul de

Escrocii încă continuă să facă victime prin metoda „accidentul”, în Suceava, ultima persoană care a picat în plasa așa-zișilor avocați, polițiști sau medici fiind o bătrână de 85 de ani, din municipiul reședință de județ.

telefon fix

Potrivit Poliției Județene, bătrâna a sesizat polițiștilor, miercuri dimineața, că a fost înșelată cu 4.000 lei de o persoană necunoscută care i-a spus că fiica sa a avut un accident rutier.

În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că femeia a fost apelată marți, în jurul prânzului, de o persoană necunoscută care s-a recomandat medic.

Asa-zisul medic i-a spus bătrânei că fiica sa a fost accidentată grav şi se află internată la un spital în municipiul Bucureşti, iar pentru tratament este necesară suma de 5000 de euro.

Interlocutorul i-a solicitat bătrânei să nu închidă apelul pentru a nu pierde legătura telefonică, iar partea vătămată a precizat că în locuinţă are suma de 4000 lei. În acel moment, medicul i-a solicitat femeii datele de stare civilă şi adresa, precizând că la domiciliu se va prezenta un delegat care va ridica suma de bani.

După aproximativ o oră după ce a vorbit la telefon, femeia s-a trezit la ușă cu un tânăr de aproximativ 25-30 ani care a ridicat plicul cu suma de bani.

Polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de „înşelăciune”.


Intră acum și în grupul de