Două gospodării din Soloneţu Nou au fost mistuite de un incendiu provocat de motorul unui tocător de furaje

Două gospodării din Soloneţu Nou au fost afectate, iar alte trei au fost puse în pericol, de un incendiu izbucnit vineri dimineața din cauza unui scurtcircuit la motorul unui tocător de furaje.

incendiu pompieri (4)

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plt. adj. Alin Găleată, a informat că pentru lichidarea incendiului din satul Soloneţu Nou, din comuna Cacica, pompierii au intervenit cu patru autospeciale şi o motopompă.

„La sosirea echipajelor, ardeau construcţii din două gospodării, aparţinând lui Ignat H. şi Ioan O., existând pericolul de propagare la trei case învecinate”, a declarat Găleată.

El a menționat că incendiul a fost lichidat după aproximativ cinci ore, flăcările mistuindu-i primului proprietar casa de locuit pe o suprafaţă de 70 de metri pătraţi, depozitul de furaje şi adăpostul de animale, corp comun, pe 100 de metri pătraţi, bucătăria de vară pe 20 de metri pătraţi şi o magazie de lemne pe 20 de metri pătraţi.

Totodată, bărbatului i-au mai ars patru tone de fân, zece metri cubi lemn de foc, două motoare electrice şi bunuri casnice, iar un cal, o vacă, doi porci şi 20 de păsări de curte au pierit.

De asemenea, celui de-al doilea proprietar, i-au ars casa şi anexele pe aceleaşi suprafeţe ca la vecinul său.

Găleată a mai explicat că flăcările s-au propagat cu repeziciune din cauza materialelor combustibile din componenţa construcţiilor, majoritatea din lemn, cu învelitori din azbociment şi draniţă.

În urma incendiului puternic nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat cele trei locuinţe învecinate.