Elevi din toată țara își dau întâlnire la Fălticeni, la etapa națională a unui concurs de comunicări științifice la geografie


Intră acum și în grupul de

În perioada 20 – 24 iulie 2015, la Fălticeni, va avea loc etapa naţională a concursului de comunicări ştiinţifice ale elevilor din clasele liceale la disciplina geografie, competiție la care participă 118 elevi din toate județele țării, însoțiți de 40 de profesori.

concurs elevi matematica (2)

Potrivit IȘJ Suceava, concursul constă în prezentarea lucrărilor de cercetare realizate de elevi, acestea fiind grupate pe trei secțiuni, respectiv Geografie fizică, Geografie umană şi Geografia mediului.

Lucrările vor fi evaluate de 16 profesori de geografie cu performanțe deosebite în activitatea didactică, președintele comisiei centrale fiind prof. univ. dr. Mihai Ielenicz de la Facultatea de Geografie a Universităţii București, iar preşedintele executiv prof. dr. Steluţa Dan, inspector general MECȘ.

„Deschiderea festivă va avea loc luni, 20 iulie 2015, ora 9:00, iar festivitatea de premiere se va desfăşura vineri, 24 iulie 2015, ora 9:30, ambele evenimente fiind găzduite de Casa de Cultură Fălticeni”, a transmis inspectorul şcolar general al IȘJ Suceava, prof. Gheorghe Lazăr.

Competiția este organizată de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava și în colaborare cu Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, Colegiul ,,Vasile Lovinescu” Fălticeni, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni și Societatea de Geografie din România Filiala Suceava. Totodată, pentru buna desfășurare a competiției naţionale, organizatorii beneficiază  de sprijinul Consiliului Județean Suceava şi al Primăriei Fălticeni.

 


Intră acum și în grupul de