Intră acum și în grupul de
Si asta ca urmare a defrisarilor masive care ar fi avut loc in padurile Bucovinei in perioada in care Flutur a condus Directia Silvica Suceava. Bejinariu a declarat vineri intr-o conferinta de presa ca din informatiile pe care le detine in intervalul 1997- 2000 in judetul Suceava au fost defrisate aproximativ 20.000 de hectare de padure. „Foarte multe paduri s-au defrisat in zona Voronet din cite am inteles”, a spus Bejinariu, adica exact in zona care a fost afectata serios de inundatiile produse la inceputul lunii. Parlamentarul social democrat a adus in atentia opiniei publice o adresa datata 15 aprilie 2000, prin care „un grup de deputati de Suceava” avertiza Ministerul Mediului, condus de Romica Tomescu si Directia Silvica Suceava, condusa de actualul ministru Gheorghe Flutur, asupra pericolului care ar putea aparea ca urmare a defrisarilor. „Ma mir ca domnul Flutur nu-si aduce aminte. Probabil are o perioada de amnezie. Cred ca ar trebui sa fie ceva mai retinut cu declaratiile”, a spus Bejinariu. Prin declaratiile sale, Bejinariu a incercat practic sa contracareze afirmatiile reprezentantilor puterii potrivit carora inundatiile au fost favorizate de defrisarile produse in perioada guvernarii trecute.
Intră acum și în grupul de