Patru persoane rănite, după ce un șofer cuprins de aburii alcoolului a zburat cu mașina într-un pârâu

Patru persoane au fost rănite în urma unui accident de circulație ce a avut loc sâmbătă seara, în interiorul localităţii Stulpicani.

masina accident

IPJ Suceava a informat că șoferul unei mașini, un bărbat de 51 ani, din comuna Ostra, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei.

Astfel, mașina condusă de bărbat pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu un pilon din beton al parapetului de protecţie, după care a căzut în albia pârâului „Suha”, la o diferenţă de nivel de șapte metri.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a șoferului, precum şi  vătămarea uşoară a trei pasageri cu vârste cuprinse între 5 şi 33 ani.

Bărbatul în vârstă de 51 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.