Acasă Actualitate Cinci gălăţeni care se dădeau drept meseriaşi pentru a fura bani de...

Cinci gălăţeni care se dădeau drept meseriaşi pentru a fura bani de la bătrâni, prinşi de poliţiştii suceveni


Intră acum și în grupul de

Cinci bărbați din județul Galați s-au ales cu dosare de cercetare penală pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activități pentru care legea prevede autorizarea. Ei au fost prinși că vopsesc acoperișurile locuințelor, fără a fi autorizați în acest sens. Polițiștii îi suspectează că lucrările gospodărești sunt doar un pretext pentru a fura banii bătrânilor.

muncitor sant lopata santier (1)



Potrivit unui comunicat al Poliției Județene, în cursul zilei de luni, 17 august, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Cajvana s-au sesizat din oficiu despre faptul că pe raza localităţii o echipă de muncitori străini de localitate prestează activități de vopsitorie la acoperișul locuințelor, fără a fi autorizați în acest sens.

Polițiștii au constatat că,,echipa” era compusă din cinci bărbaţi, toți din comuna Ivești, județul Galați, o parte fiind implicați într-un furt de pe raza oraşului Salcea, de la sfârşitul lunii iulie 2015.

„Aceştia efectuau lucrări de vopsitorie  a acoperișului de la locuința unui bărbat din orașul Cajvana, deşi nu au nici o calificare sau autorizare în acest sens. Mai mult, condiţiile meteo, nu permiteau executarea unor lucrări de calitate, astfel încât autosesizarea poliţiştilor este probabil să fi preîntâmpinat o nouă infracţiune”, au informat polițiștii suceveni.

Împotriva celor în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități pentru care legea prevede autorizarea.

Sursa citată a mai arătat că la sfârşitul lunii iulie, într-un mod similar, persoane necunoscute au sustras din locuinţa unui bătrân de 94 de ani din Salcea suma de  1.150 lei. Cercetările au scos la iveală că persoanele în cauză, cinci bărbați din județul Galați, cu vârste între 21 și 65 de ani, au efectuat lucrări de vopsire a tablei de pe casa bătrânului. După finalizarea lucrării și achitarea contravalorii serviciilor prestate în sumă de 250 lei, bătrânul a constatat faptul că din casă i-au dispărut banii rămaşi, respectiv aproximativ 1.150 lei. Cei cinci bărbați și-au recunoscut fapta comisă, prejudiciul fiind recuperat integral şi restituit părţii vătămate.

Polițiștii au mai arătat că bătrânul s-a împăcat cu cei cinci bărbaţi, aceştia restituindu-i banii, partea vătămată nemaiavând nici o pretenţie.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version