Un bărbat de 36 de ani din Poieni-Solca a murit într-un accident rutier pentru că nu a acordat prioritate

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Poieni-Solca, a murit miercuri seara, într-un accident rutier, după ce a ieșit dintr-o benzinărie din municipiul Suceava și nu a acordat prioritate unei mașini conduse de un tânăr de 19 ani, din Salcea.

accident politie

Potrivit Poliției Județene, accidentul s-a petrecut în jurul orei 20.50, pe strada Cuza Vodă din municipiul Suceava.

„În timp ce conducea autoturismul spre oraşul Salcea, un tânăr de 19 ani, din oraşul Salcea, a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Poieni-Solca, care a ieşit dintr-o staţie Peco fără să acorde prioritate de trecere”, au informat reprezentanții Poliției.

Astfel, în urma impactului puternic, șoferul de 36 de ani a suferit leziuni grave, iar cel de 19 ani a fost rănit ușor. Cei doi bărbați au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, însă, la miezul nopții, bărbatul de 36 de ani a decedat.

Tânărul de 19 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au deschis un dosar penal ce va fi soluționat procedural.