Bejinariu- Au aparut primele dosare penale pentru vorbe


Intră acum și în grupul de

„Au aparut primele dosare penale pentru vorbe. Trebuie sa fim foarte atenti la lucrurile acestea, din asa zisele stenograme. Fosti ministri, cum sint doamna Stanoiu sau domnul Georgescu, sint acuzati pentru vorbe. Traim intr-un stat cu o democratie autentica, insa conform principiilor ministrului justitiei Rodica Macovei trebuie sa demonstrezi tu Parchetului ca esti nevinovat, si nu Parchetul tie ca esti vinovat”, a declarat deputatul Bejinariu. El spune ca este anormal ca cei luati in vizor de ministrul Justitiei sa nu fie chemati inca la Parchet, dar cazurile lor sa fie deja prezentate in presa.

Bejinariu apreciaza ca in mod sigur „alte personalitati din PSD” vor avea deschise dosare penale, insa toate acestea „se vor solutiona prin neinceperea urmaririi penale”. „Va aduceti aminte ca alegerile de anul trecut au fost vehement contestate de actuala putere, cum ca au fost fraudate. Au ajuns dupa 8 luni de cercetare, ca echipa de procurori sa constate ca nu au fost fraude”, a mai precizat deputatul PSD de Suceava.


Intră acum și în grupul de