Pfeiffer menține termenul de finalizare a proiectului de apă-canalizare din Suceava, deşi mai are șantiere pe multe străzi


Intră acum și în grupul de

Peste o săptămână, lucrările de apă și canalizare din municipiul Suceava ar trebui să se încheie, însă multe străzi din oraş arată ca și cum va mai dura mult timp până când vor putea fi din nou circulate.

comandament

Termenul de 30 septembrie pentru finalizarea proiectului „Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi apă uzată în municipiul Suceava” semnat de ACET Suceava cu firma Pfeiffer rămâne în graficele nemților, deși realitatea este alta.

„Am crezut că ne despărțim de cei de la Pfeiffer la data de 30 septembrie, cel puțin în graficele pe care le prezintă măcar au bunul simț să rămână la acea dată. Înțeleg că sunt lucrări mai sensibile pe strada Narciselor unde se lucrează la adâncime foarte mare, și pe strada Amurgului”, a declarat marți dimineața primarului municipiului Suceava, Ion Lungu.

El a arătat că aducerea străzilor la starea inițială rămâne în continuare o problemă pe Curtea Domnească, Tipografiei, Alexandru cel Bun, dar și pe strada Baladei.

 

 


Intră acum și în grupul de