Petru Carcalete s-a retras din competiţia pentru candidatura de primar la Rădăuţi

Fostul şef al ISJ Suceava, Petru Carcalete, vicepreşedinte al PNL Rădăuţi, a renunţat, marţi, să candideze pentru funcţia de primar al municipiului Rădăuţi.

carcalete 2

Surse din PNL Suceava au declarat că la Rădăuţi urmează să fie efectuat un sondaj de opinie, dar în care va fi măsurată susţinerea de care se bucură Cătălin Miron pentru funcţia de primar.

Iniţial, pentru funcţia de primar şi-au anunţat intenţia de a candida la Rădăuţi din partea PNL, Petru Carcalete şi Cătălin Miron.

Carcalete a renunţat marţi la candidatură, iar în cursă a rămas doar Cătălin Miron.

El ar urma să fie validat candidat dacă în urma sondajului de opinie comandat de PNL se va considera că are şanse reale de a câştiga alegerile.

În ceea ce priveşte candidaturile de la Suceava, rămân în cursă Ioan Bălan şi Alexandru Băişanu, dar surse liberale susţin că Băişanu a refuzat, marţi, să semneze contractul pentru efectuarea unui sondaj în Suceava şi că doreşte ca discuţiile privind acest sondaj să fie reluate săptămâna viitoare.