Ioan Bălan: Ion Lungu dovedeşte că e un politician fără limită şi fără simţul ridicolului. Nu va mai fi primar în 2016

Preşedintele PNL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a declarat în emisiunea Ora de politică cu Mihai Chira că Ion Lungu nu va mai fi primar în 2016, iar această concluzie se desprinde dintr-un studiu sociologic, foarte serios realizat, în municipiul Suceava.

ioan balan si harsovschi 2

El a arătat că, potrivit studiului sociologic făcut recent, chiar dacă Ion Lungu are un scor electoral, acesta nu-l ajută să mai fie ales primar.

Întrebat ce va face Ion Lungu, liderul liberal sucevean a spus că nu are de unde să ştie pentru că Lungu nu se consultă cu PNL aşa cum nu s-a consultat cu PNL nici în 2014 când la alegerile prezidenţiale, deşi se revendică de dreapta, a fost susţinător al stângii, al socialiştilor.

„A fost dorinţa lui de a se agăţa de bannere şi l-a susţinut pe Victor Viorel Ponta şi în biserici, lucru pe care nu l-a făcut nici măcar în campania proprie. A făcut lucruri care nu se fac”, a spus Bălan.

El s-a mirat că Ion Lungu a afişat siguranţa că Victor Ponta va fi ales preşedinte al României şi că nu şi-a pregătit un plan B şi că a jucat totul pe o singură carte.

Ioan Bălan şi-a exprimat surprinderea că acum Ion Lungu are curaj să vorbească de liberali, de liberalism.

„Nu cred că se cade să coboare chiar aşa de jos în politică. (…) E un politician fără limită şi fără simţul ridicolului”, a spus Bălan.

VEZI ÎNREGISTRAREA EMISIUNII