28 de candidaţi suceveni s-au înscris pentru concursul de Rezidenţiat ce va fi organizat de Ministerul Sănătăţii


Intră acum și în grupul de

Un număr de 28 de candidaţi s-au înscris până vineri la DSP Suceava pentru concursul de Rezidenţiat, ce va fi organizat de Ministerul Sănătăţii în data de 15 noiembrie 2015.

medic

Ministerul Sănătăţii organizează, în data de 15 noiembrie, concurs de intrare în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, înscrierea candidaţilor încheindu-se în data de 23 octombrie.

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Adrian Popescu a declarat pentru NewsBucovina că până vineri, inclusiv, s-au înscris 28 candidaţi pentru concursul de Rezidenţiat, din care 20 pentru domeniul medicină, patru pentru domeniul medicină dentară şi patru pentru domeniul farmacie.

În judeţul Suceava sunt scoase la concurs 19 posturi, din care cinci sunt la DSP Suceava, respectiv trei posturi de medic la Compartimentul Epidemiologie şi două posturi la Compartimentul de Control în sănătate publică, din care unul în specialitatea igienă şi altul în sănătate publică şi management.

La Spitalul municipal Fălticeni sunt scoase la concurs cinci posturi, din care patru posturi de medic şi unul de farmacist, respectiv un post în specialitatea cardiologie, un post în specialitatea neonatologie, unul în specialitatea pediatrie, unul în specialitatea radiologie-imagistică medicală şi un post în specialitatea farmacie clinică.

La Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc sunt scoase la concurs două posturi de medic în specialitatea medicină internă şi pediatrie, în timp ce la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Suceava sunt scoase la concurs şapte posturi în specialitatea medicină de familie, din care unul la Staţia Suceava, unul la Substaţia Gura Humorului, unul la Substaţia Câmpulung Moldovenesc, unul la Substaţia Fălticeni, unul la Rădăuţi, unul la Vatra Dornei şi unul la Siret.


Intră acum și în grupul de