O bătrână din localitatea Boroaia a suferit arsuri când încerca să-şi recupereze lucruri din casa cuprinsă de un incendiu

O femeie în vârstă de 70 de ani, din localitatea suceveană Boroaia, a ajuns la spital cu arsuri la nivelul capului şi la membrele superioare, după ce locuința i-a fost cuprinsă sâmbătă dimineața de un puternic incendiu.

atelier mobila incendiu (3)

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, plt.adj. Alin Găleată, incendiul a fost anunțat la ora 9, la fața locului fiind trimise patru autospeciale de pompieri şi o ambulanţă SMURD.

În momentul în care pompierii au ajuns la locuința bătrânei flăcările se manifestau cu violenţă la acoperişul casei şi în interiorul acesteia, existând pericolul de propagare la bucătăria de vară.

„Pe timpul intervenţiei, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarei, în vârstă de 70 de ani, care în încercarea de a salva bunurile personale din locuinţa cuprinsă de flăcări, a suferit arsuri la nivelul capului şi ale membrelor superioare. Victima a fost transportată la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, a declarat Găleată.

El a menționat că incendiul a fost lichidat după circa două ore, flăcările mistuind acoperişul casei, obiecte de mobilier, aparatură electronică şi electrocasnică şi alte bunuri.

Găleată a mai arătat că interiorul locuinţei s-a degradat în proporţie de 80 la sută, însă bucătăria de vară a fost salvată din calea flăcărilor.

„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de o sobă neprotetejată termic faţă de materialele combustibile”, a precizat plt.adj. Alin Găleată. (M.T.)