Copii cu colinda la CJ Suceava. Un colindător avea o foaie cu mesajul „De la Baia venim pentru domnul Cătălin”


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a fost colidat, luni la prânz, de un grup de copii din comuna suceveană Baia.

Cei șapte colindători, însoțiți de o învăţătoare şi un cadru didactic pensionar care cânta la acordeon, au  avut în repertoriu şi un cântec în care erau incluse versurile „De la Baia venim pentru domnul Cătălin”, ceea ce era înscris şi pe o pancartă care era agăţată la gâtul uneia dintre fete, în timp ce o alta avea o pancartă cu imaginea Maicii Domnului.

De remarcat este că în programul prezentat de elevi a fost şi dansul caprei, iar unele versuri erau indecente pentru aceşti copii, cu vârste între 7 şi 14 ani, cum ar fi „Bagă mâna între picioare ca să vezi ce pulpă are” sau „Pune-i mâna pe ţâţe să vezi că nu face fiţe”.

Vicepreşedintele CJ Suceava, Ilie Niţă, care a venit cu acest grup de colindători la uşa preşedintelui CJ Suceava a explicat că aceştia au venit din iniţiativă proprie.

Învăţătoarea care îi însoţea, de la Asociaţia Culturală „Ştefan cel Mare” din Baia, a precizat că versurile fac parte dintr-un cântec popular din zona Humorului, că nu vede nimic nepotrivit să fie rostite de copii de această vârstă şi consideră că, în ziua de azi, copiii au mai multe informaţii decât adulţii.

Ea a menţionat că mesajul legat de gâtul uneia dintre fete legat de preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, face parte din tradiţia grupului, care atunci când colindă pe cineva are un mesaj special pentru respectiva persoană. (R.N.B.)


Intră acum și în grupul de