ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților: ,,Rog pe Bunul Dumnezeu să Vă binecuvânteze cu sănătate și bucurie sfântă în petrecerea sfintelor sărbători ale Nașterii și Botezului Domnului”

Daniel Pimen Teofan maici Ioachim sfintire slujba (191)Pastorala la Sărbătoarea Nașterii Domnului

Iubiți fii duhovnicești,

„Când a venit plinirea vremii, scrie Sfântul Apostol Pavel, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie – din Sfânta Fecioara Maria (n.n.) – ca să dobândim înfierea” (Gal.4,4-5). „Plinirea vremii” înseamnă ajungerea lumii Vechiului Testament la capătul drumului trăirii vieții în păcate, adică în totala stare de înstrăinare de Dumnezeu, o viață apăsată și zdrobită de mustrarea tainică a cugetului, a conștiinței; ajunsă în această stare sufletească „și-a venit în sine” fiind cuprinsă de dorința arzătoare de a se întoarce și a se apropia de Dumnezeu părăsind starea de păcătoșenie; astfel a dobândit conștiința că pacea sufletească omul o poate avea numai atunci când sufletul său „se odihnește în Dumnezeu” cum spune Fericitul Augustin în Confesiunile sale, prin împlinirea voii lui Dumnezeu .

Dumnezeu așteaptă permanent îndreptarea noastră, părăsirea păcatului, „care grabnic ne împresoară” (Evr.12, 1). El vrea dar, nu ne silește; Dumnezeu respectă libertatea noastră, de a voi sau a nu voi, chiar și atunci când libertatea noastră alege răul; Dumnezeu nu ne părăsește niciodată, chiar dacă noi Îl părăsim; El ne dă permanent nenumărate prilejuri și posibilități ca noi să părăsim păcatul și să ne îndreptăm către El, izvorul vieții și al nemuririi, să ne apropiem de El, să ne unim sufletește cu El, împlinind voia Lui.

„Dumnezeu”, spune proorocul Iezechiel , „nu vrea moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă la calea Sa și să fie viu”(Iezechiel 33,11).

Această stare nefericită a înstrăinării omului de Dumnezeu, proorocul Isaia o arată prin cuvintele: „Am ajuns ca unii peste care Tu de multă vreme nu mai stăpânești și care nu mai suntem chemați cu numele Tău. Dacă ai rupe cerurile și Te-ai pogorî, morții s-ar cutremura!”  (Isaia 63,19). Este strigătul omului ajuns la capătul drumului vieții trăite fără Dumnezeu, „strigătul din adâncul sufletului” cum glăsuiește proorocul David (Ps. 129,1).

Iubiți credincioși,

Timpul nașterii cu trup a Fiului lui Dumnezeu este consemnat de istorie,: „în zilele Cezarului August”, locul: orașul Betleem, sălașul pentru a înnopta: o peșteră (Luca 1,1-4) leagănul pentru Prunc: o iesle (Luca 2,12). Deasupra acestui sălaș cu totul sărăcăcios  „mulțime de oaste cerească – pe bolta cerului (n.n.) – laudă pe Dumnezeu zicând: Slavă întru cei de sus Lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni bună voire”(Luca 2,13-14). Smerenia și slava Fiului lui Dumnezeu, care S-a născut cu trup, s-a împletit și în acest moment din istoria mântuirii neamului nostru omenesc.

Faptul nașterii Fiului lui Dumnezeu cu trup este menționat de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan prin cuvintele: „Cuvântul s-a făcut trup și S-a sălășluit între noi. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 12,14). „Cuvântul era Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul ” (Ioan 1,1). Cuvântul era lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume (Ioan 1,9). Acest adevăr este mărturisit de Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Eu sunt lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8,12). Noi urmăm Domnului nostru Iisus Hristos împlinind poruncile Lui, care sunt lumină pentru trăirea vieții noastre creștine (Ps.118,105; II Petru 1,19). Urmăm lui Hristos luându-ne crucea (Mc. 8,34), povara lepădării de sine, de egoism, de felul trăirii vieții numai pentru sine și nu și pentru aproapele ajutându-l atunci când se află în lipsuri; în necazuri, urmăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos care este lumina lumii atunci când „ lucrăm adevărul” (Ioan 3,21) adică, atunci când trăim viața noastră creștină călăuziți de învățătura credinței așa cum am primit-o prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei.

          Drept măritori creștini,

Fiul lui Dumnezeu născându-se cu trup, spune Sfântul Evanghelist Ioan, „ întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu ”(Ioan1,11-12).

Oamenii, unii, nu L-au primit chiar începând cu momentul nașterii Lui – cum a fost de exemplu Irod; Sfânta Fecioară Maria, însărcinată, gata să nască pe Fiul lui Dumnezeu, n-a fost primită să găzduiască într-o casă de om din Betleem ci, au fost nevoiți să găzduiască într-o peșteră, într-un staul de animale; Fiul lui Dumnezeu, născut cu trup, a fost batjocorit și răstignit; după Înălțarea Sa la cer, persoana și învățătura Sa au fost lepădate ca un rău, iar cei care au crezut și L-au urmat, au fost prigoniți timp de trei secole; după libertatea trăirii și mărturisirii credinței creștine, aduse de Sfântul împărat Constantin, disprețul și lepădarea de persoana Fiului lui Dumnezeu și învățătura evangheliei Sale au rămas până astăzi o permanență, fără ca această stare de lucruri, „ porți ale iadului”  să poată biruii Biserica lui Hristos, (Matei 6,18) care este „stâlpul și temelia adevărului” (I Timotei 3,15).

Cei care au primit în sufletele lor pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, Dumnezeu-Cuvântul, au primit putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, iar cea mai mare demnitate pentru persoana umană este ca ea să poarte numele de fiu al lui Dumnezeu; această putere ne este împărtășită prin Sfintele Taine ale Bisericii îndeosebi Taina Pocăinței și cea a Împărtășaniei. Cei care L-au primit în sufletele lor pe Mântuitorul, Lumina lumii, au primit lumina minții și a inimii creând opere de artă și cultură nemuritoare, care au darul de a înnobila sufletul omului. Cultura și arta Europei au ca izvor și pecete Evanghelia Mântuitorului, Lumina lumii, și  aceste două harisme ajută și ele la realizarea menirii omului: dobândirea asemănării cu Dumnezeu, viața de sfințenie.

Omul, pentru a ajunge la plinătatea menirii sale, are nevoie de educație si de dobândirea de cunoștințe corespunzătoare acestei lucrări; educația și dobândirea cunoștințelor încep din copilărie, în familie, și continuă pe băncile școlii de toate gradele; predarea religiei în școală este un drept al fiecărui elev; a refuza participarea la ora de religie înseamnă a-L refuza pe Dumnezeu, Creatorul și Lumina lumii.

Viața omului trăită fără lumina lui Hristos, învățătura Evangheliei Sale, este o viață trăită în întuneric, întunericul păcatului necunoașterii lui Dumnezeu care înseamnă moarte, moartea sufletului. „Plata păcatului este moartea” (Rom. 6,23) dar și moartea trupului (Rom.6,21) înainte de sorocul rânduit de Dumnezeu, o moarte de multe ori tragică. Nu orice moarte tragică este urmarea păcatelor. În cazul unei morți tragice nu avem dreptul să judecăm pe cel mort ci, avem datoria să luăm aminte la noi înșine, sporind râvna, strădania, de a nu ne lăsa prinși în mrejele păcatelor, să ne îndreptăm cât mai des către scaunul de spovedanie pentru a primi iertarea păcatelor noastre dobândind bucuria mântuirii.

Rog pe Bunul Dumnezeu să Vă binecuvânteze cu sănătate și bucurie sfântă în petrecerea sfintelor sărbători ale Nașterii și Botezului Domnului; Noul An să vă fie cu bună sporire în cele de folos pentru noi și semenii noștri.

Al vostru de tot binele voitor și către Domnul pururea rugător,

 

† PIMEN

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR