Concert extraordinar de clarinet sustinut de Horia Dumitrache impreuna cu orchestra Filarmonicii din Botosani


Intră acum și în grupul de

Un concert extraordinar al orchestrei Filarmonicii de Stat Botosani s-a desfasurat la Casa de Cultura din Suceava sub bagheta dirijorului Cristian Brâncusi si avându-l ca solist pe clarinetistul sucevean Horia Dumitrache.

Programul a debutat cu Uvertura operei “Oberon” a compozitorului Carl Maria von Weber(1786-1826), urmata de Concertul pentru clarinet si orchestra nr.1, în fa minor de C.M. von Weber si de  Suita nr1, op. 46 si Suita nr.2, op. 55 din opera “Peer Gynt” de Edward Grieg(1843-1907).

Dirijorul Cristian Brâncusi s-a nascut la Târgu Jiu în anul 1951 si a absolvit cursurile conservatorului bucurestean la clasa de dirijat a maestrului Constantin Bugeanu si la clasa de compozitie a maestrului Stefan Niculescu , a mai urmat apoi si cursuri de maiestrie cu Igor Markevitch la Bucuresti si Weimar si cu Sergiu Celibidache la Munchen si Trier.

El a dirijat concerte în Germania, Italia, Polonia, Rusia, Bulgaria, Bosnia-Hertegovina, Filipine si SUA, iar activitatea sa interpretativa cuprinde lucrari înregistrate pentru radio si televiziune.

Cristian Brâncusi este dirijor permanent al Orchestrei de Camera Radio si profesor al Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti.

Horia Dumitrache a revenit în orasul natal unde a sustinut, joi dupa-amiaza, împreuna cu orchestra Filarmonicii de Stat din Botosani, Concertul pentru clarinet si orchestra nr.1, în fa minor de C.M. von Weber.

Horia Dumitrache se poate bucura la vârsta de 30 de ani de un palmares artistic interpretativ deosebit fiind câstigatorul a sase concursuri nationale si finalist al Concursului International Nicati –editia 2003.

Tânarul muzician a urmat cursurile Colegiului de Arta “Ciprian Porumbescu” studiind clarinetul cu profesorul Doru Albu, apoi în perioada 1991-1995 pe cele ale Universitatii de Muzica din Bucuresti la clasa lui Valeriu Barbuceanu.

Între anii 2001-2004, Horia Dumitrache  a studiat în Elvetia la Hochschule der Kunste Bern la clasa profesorului Ernesto Molinari, obtinând diploma de solist pentru clarinet si clarinet bas.

Activitatea  interpretativa a artistului sucevean însumeaza atât recitaluri cu formatii camerale din Elvetia si Ungaria, cât si concerte solistice cu orchestre românesti si elvetiene, iar în prezent, Horia Dumitrache este membru al Paul Klee Ensemble Bern si Laboratorium din Elvetia.


Intră acum și în grupul de