PSD va trimite „geamantane de semnaturi” pentru achizitia unui tomograf pentru spitalul judetean


Intră acum și în grupul de

În timp ce PSD Suceava vrea sa strânga „geamantane de semnaturi” cere sa însoteasca o scrisoare de protest adresata ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, prin care se solicita achizitionarea unui computer tomograf pentru Spitalul Judetean Suceava, partidul aflat la putere, PNL, considera „incorecta” politizarea dotarii unitatii spitalicesti sucevene.

Presedintele PSD Suceava, Gavril Mîrza, a declarat, vineri, într-o conferinta de presa, ca organizatia a strâns în doua zile aproape 5000 de semnaturi care vor însoti scrisoarea ce va fi adresata ministrului Sanatatii si ca va continua campania de colectare de semnaturi pâna luni.

„Vom trimite delegat special cu geamantane de semnaturi”, a spus Gavril Mîrza care estimeaza ca vor fi adunate 20.000 de semnaturi. Acesta a spus ca de un an de zile „se pun piedici” atât de la Ministerul Sanatatii cât si din partea autoritatilor sanitare locale pentru realizarea unui platou de investigatii medicale de imagistica la Suceava si ca aceasta situatie nu poate continua.

Mîrza a mai spus ca de la începutul lunii decembrie va face demersuri pentru înlocuirea echipei de conducere a Spitalului Judetean daca pâna atunci unitatea nu va fi dotata cu computer tomograf.

El a spus ca managerul spitalului, economistul Costica Dascaliuc, i-a transmis ca, în baza informatiilor primite de la Ministerul Sanatatii, pâna pe 1 decembrie, institutia spitaliceasca ar urma sa dispuna de un tomograf performant. Presedintele Mîrza a spus însa ca nu mai are încredere în vorbele economistului Dascaliuc si a adaugat ca în cazul în care nici de aceasta data, afirmatiile lui nu vor avea acoperire în realitate, va cere schimbarea întregii echipe manageriale a unitatii. În acelasi timp, el a spus ca va solicita ministrului Sanatatii, liberalul Eugen Nicolaescu, sa trimita o comisie de control la Spital, care, în opinia sa, ar trebui sa stea de vorba si cu reprezentantii proprietarului cladirilor unitatii sanitare – Consiliul Judetean.

În replica, presedintele PNL Suceava, Ion Lungu, a declarat vineri ca strângerea de semnaturi pentru achizitionarea computerului tomograf este o actiune politica ceea ce în opinia sa nu este corect.

El a aratat ca el încurajeaza constructia, în cel mai scurt timp, a unui nou spital de urgenta la Suceava, care va beneficia de dotari si aparatura de investigatii moderne.


Intră acum și în grupul de