In unele scoli podelele sunt inca unse cu motorina iar sobele cu lemne sunt defecte


Intră acum și în grupul de

Aflata la Reuniunea anuala de management institutional, vineri, 19 octombrie 2007, în Sala de festivitati a Scolii Crestine Filadelfia, la care au participat cca. 260 de directori ai unitatilor scolare din învatamântul  preuniversitar de stat si particular, vicepresedintele CJ Stela Acatrinei a declarat ca unele unitati din zone izolate arata la fel ca pe timpul când domnia sa era copil, spunând ca scolile ar trebui sa fie „prioritatea nr. 1 în finantare”. „Cunosc problemele cu care va confruntati, am strabatut tot judetul, am vizitat scoli din mediul rural, unde oamenii cu munci de raspundere se deplaseaza foarte greu.

Am cunoscut sali de clasa ca acelea de la Brodina de Sus si mi-a adus aminte cu tristete ca în anii copilariei mele asa aratau salile de clasa, cu podele unse cu motorina si sobe cu lemne defecte. M-am gândit ca si acei copii sunt români si au dreptul la acelasi conditii cu cei din scolile unde exista încalzire de la calorifer. Sper ca Inspectoratul Scolar Judetean va gasi programe pentru a-i ajuta financiar”, a spus Stela Acatrinei.

Un alt subiect abordat de vicepresedintele CJ a fost cel al decontarii navetei personalului didactic din învatamântul preuniversitar sucevean: „Aveti probleme în aplicarea Statutului cadrelor didactice, în ce priveste decontarea navetei. O lege buna sau proasta, asa cum este, trebuie aplicata. Am spus primarilor ca trebuie sa asigure din bugetul local anual banii pentru naveta. Mi se pare anormal ca acolo unde nu exista mijloace de transport în comun, cum este la Glodu, si dascalii fac naveta de 11 km, sa nu fie decontata. Ma voi zbate ca acest drept sa fie aplicat conform legii”.

De asemenea Stela Acatrinei a rugat directorii de scoli prezenti la reuniune si care nu au înca asigurate cheltuielile salariale sa faca adrese la primarii pentru a le prinde în cererile de credite pâna la sfârsitul anului. 


Intră acum și în grupul de