Acasă Actualitate Liberalii spun ca pentru PLD, frauda este un mod de viata

Liberalii spun ca pentru PLD, frauda este un mod de viata


Intră acum și în grupul de

Vicepresedintele PNL Suceava, Mihai Aurel Steiciuc, a declarat, luni, ca a constatat ca pentru PLD, „frauda este un mod de viata”. Acesta a spus ca acest partid care a fost creat prin frauda, „când s-au înfiintat s-au folosit de declaratii mincinoase”, continua sa încalce legea.

Mihai Steiciuc a aratat ca PLD a început campania electorala înainte de termen si ca a montat bannere fara sa aiba autorizatie.



„În campania electorala spun minciuni electoratului. I-am prins mintind electoratul ca vor face drumul Chiril-Rarau”, a spus Mihai Steiciuc.

Acesta a aratat ca acest drum a fost trecut în administrarea Companiei de Drumuri Nationale si va intra în programul de modernizare a drumurilor turistice prin programul sustinut de PNL.

„Este un program liberal de modernizare a drumurilor turistice, iar drumul spre Rarau va intra printre primele în finantare”, a spus vicepresedintele PNL Suceava.

Acesta a reamintit ca modernizarea acestui drum a fost decisa înca din vara acestui an dupa vizita ministrului Transporturilor, Ludovic Orban, la Câmpulung Moldovenesc.  


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version