Verificări privind salubrizarea cursurilor de apă și a șanțurilor din localități. Vezi ce le cere prefectul Harasim primarilor suceveni


Intră acum și în grupul de

La Prefectura Suceava a avut loc, vineri, o şedinţă de lucru în cadrul căreia s-au stabilit detalii referitoare la efectuarea de verificări cu privire la modul în care au fost salubrizate cursurile de apă, cât şi la modul în care au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele în localităţi, pentru asigurarea secţiunii de scurgere a apelor mari.

La întrunire au participat reprezentanţii Prefecturii Suceava, ai Sistemului de Gospodărie a Apelor (SGA), Gărzii de Mediu, ISU ”Bucovina” Suceava şi ai Gărzii Forestiere.

După ședință, prefectul de Suceava, Constantin Harasim, a anunţat, constituirea de comisii interinstituţionale care să verifice salubrizarea cursurilor de apă.

Gunoaie

Astfel, se va verifica dacă pe malurile şi albiile cursurilor de apă, precum şi în secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor, sau pe formaţiunile torenţiale din apropierea zonelor locuite sunt depozite de deşeuri şi de material lemnos.

Totodată, comisiile vor verifica şi modul în care au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele de scurgere a apelor pluviale în localităţi pentru asigurarea secţiunii de scurgere a apelor mari.

Acţiunea comisiilor astfel constituite se va încheia în 15 aprilie, iar primarii, în calitate de preşedinţi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, vor sprijini activitatea acestor comisii, a anunţat prefectul.

Potrivit lui Harasim, Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor acţiona pentru îndepărtarea depozitelor neconforme de deşeuri şi de material lemnos de pe malurile şi din albiile cursurilor de apă, cu deosebire din secţiunile de scurgere a podurilor şi podeţelor.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a subliniat că această acţiune de verificare se realizează în contextul prevenirii situaţiilor de urgenţă cauzate de inundaţii, pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor. (N.B.)


Intră acum și în grupul de