Ora Pământului: Luminile de pe fațada Palatului Administrativ din Suceava vor fi stinse sâmbătă seară


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava  se alătură evenimentului global ”Ora Pământului” şi iniţiativei internaţionale de protejare a mediului prin stingerea luminilor de pe faţada clădirii Palatului Administrativ din Suceava, sâmbătă, în intervalul orar 20.30-21.30.

”Având în vedere necesitatea desfăşurării activităţii în bune condiţii şi asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică asociate, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Jandarmi şi pentru situaţii de urgenţă vor aplica măsuri de menţinere, fluenţa circulaţiei, prevenirea/stingerea incendiilor şi alte măsuri conexe”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava.

„Ora Pământului” (Earth Hour) a debutat în Australia, la Sydney, pe data de 31 martie 2007, când două milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră.

 

 

 


Intră acum și în grupul de