PD crede ca Bogdan Olteanu trimite scrisori presedintiei din lipsa de preocupare


Intră acum și în grupul de

Vicepresedintele PD, Ioan Oltean, a declarat, sâmbata, la Suceava, ca presedintele Traian Basescu stie când trebuie sa promulge legea votului uninominal si crede ca presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, scrie scrisori presedintelui, „în lipsa de preocupari serioase”.

„Probabil ca nu are altceva de facut. Neavând alte preocupari serioase scrie scrisori presedintelui Traian Basescu în fiecare zi”, a spus Ioan Oltean.

Vicepresedintele PD a tinut sa precizeze ca Bogdan Olteanu este liber sa scrie câte scrisori doreste, dar a adaugat ca presedintele va promulga fiecare lege atunci când apreciaza, cu respectarea Constitutiei.

„În calitatea domniei sale de presedinte al Camerei Deputatilor poate sa o faca. Nimeni nu poate sa-l opreasca sa scrie. Presedintele Basescu stie ce are de facut si va promulga fiecare lege atunci când domnia sa apreciaza, cu respectarea termenelor constitutionale”, a mai spus Ioan Oltean.

Presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, i-a trimis, sâmbata, o noua scrisoare deschisa presedintelui Traian Basescu în care îi cere acestuia sa nu mai tergiverseze promulgarea Legii votului uninominal pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea în Parlament.

Începând de miercuri, Bogdan Olteanu i-a trimis zilnic lui Traian Basescu scrisori deschise pe aceasta tema, a promulgarii votului uninominal.


Intră acum și în grupul de