Intră acum și în grupul de
Pe drumurile din judetul Suceava se circula în conditii de iarna, ninsorile din ultimele zile nu au creat greutati si nu au fost înregistrate blocaje în trafic, a tinut sa afirme marti, presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gavril Mîrza, precizând ca pe 34 de trasee judetene au actionat 24 de utilaje pentru îndepartarea zapezii si împrastierea de materiale antiderapante.
Presedintele CJ Suceava a spus ca pentru evitarea blocajelor este necesar ca autovehiculele sa fie echipate corespunzator pentru trafic în conditii de iarna, de aceea va discuta cu prefectul de Suceava, Orest Onofrei, pentru ca împreuna cu Politia sa fie gasite forme de sanctionare a celor care circula cu autovehicule nepregatite pentru traficul de iarna. Gavril Mîrza a spus ca judetul este tranzitat de TIR-uri cu cauciucuri uzate, ce aluneca si blocheaza circulatia „si nu mai poate trece nimeni, nici salvari sau masini de interventie”.
Prefectul de Suceava, Orest Onofrei a confirmat ca autovehiculele care nu sunt pregatite sa circule în conditii de iarna nu sunt lasate sa urce în zona montana, si a adaugat ca echipaje de politie fac filtre si nu lasa autovehiculele neechipate sa continue drumul în zona de munte daca soseaua este acoperita cu polei sau strat de zapada.
Intră acum și în grupul de