Doi bărbaţi depistaţi, lângă frontieră, transportând 1000 de pachete de ţigări de contrabandă. Unul dintre ei a fost reţinut

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Brodina au reţinut, sâmbătă după amiaza, un sucevean de 40 de ani care a fost prins când transporta ţigări de contrabandă în zona de frontieră pe raza localităţii Costileva.

colete tigari contrabanda (3)

Potrivit Poliţiei de frontieră Suceava, sâmbătă după amiaza, poliţiştii de frontieră din SPF Brodina au observat, pe raza localităţii Costileva, două persoane care se deplasau de la frontiera de stat către interior transportând colete voluminoase.

 

O echipă de intervenţie a trecut la urmărirea bărbaţilor, iar în momentul în care aceştia au observat patrula poliţiei de frontieră au abandonat coletele şi au încercat să fugă.

 

În urma acţiunii a fost reţinut un bărbat de 40 de ani din judeţul Suceava.

 

În zonă au fost descoperite două colete care conţineau cantitatea de 1.000 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 10.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

 

În cauză se efectuează cercetări pentru contrabandă în formă agravantă, iar la final urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.(N.B.)