Prefectura Suceava după consultarea Ministerului Sănătăţii: Sursele de apă de suprafaţă din judeţul Suceava nu prezintă nici un risc pentru viaţa oamenilor şi a animalelor


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a mobilizat mai multe instituţii şi a dispus analize ale apelor râului Bistriţa privind prezenţa bacteriei Clostridium perfringens, iar ulterior a fost informată de Ministerul Sănătăţii că prezenţa acestei bacterii în apele de suprafaţă este normală, iar aceasta dispare în urma tratării apei.

raul moldova

Într-un comunicat de presă, Prefectura Suceava arată că în vederea monitorizării calităţii apei potabile, Direcţia de Sănătate Publică Suceava a intensificat ritmul de recoltare a probelor de apă din staţiile de tratare a apei situate pe cursul râului Bistriţa, precum şi din fântânile din gospodăriile populaţiei riverane acestuia şi că nu au fost înregistrate probe neconforme.

De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică Suceava, prin medicii de familie din localităţile situate pe cursul râului Bistriţa, a monitorizat toate cazurile de îmbolnăvire cu boli diareice şi a constatat că nu au fost înregistrate cazuri de boli diareice cauzate de consumul apei potabile.

 

Reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava şi Comisariatului Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu au monitorizat cursul râului Bistriţa şi afluenţi în vederea depistării oricăror surse de poluare cu deşeuri solide sau lichide, mai arată Prefectura Suceava.

Totodată, Sistemul de Gospodărire al Apelor Suceava a prelevat succesiv probe din mai multe secţiuni ale râului Bistriţa şi afluenţi, în vederea analizelor de microbiologie pentru bacteria Clostridium perfringens.

Reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava şi Comisariatului Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu au dispus măsuri pentru îndepărtarea din imediata apropiere a albiei râului Bistriţa a posibilelor surse de contaminare cu bacteria Clostridium perfringens, se mai arată în comunicat.

Mai mult, se menţionează că în luna martie, Instituţia Prefectului – judeţul Suceava s-a adresat Ministerului Sănătăţii cu solicitarea ca Direcţia de Sănătate Publică Suceava să efectueze determinarea parametrului Clostridium perfringens în apele de suprafaţă.

Constantin Harasim (1)

„Prin adresa Ministerului Sănătăţii am fost informaţi că germenii din subspecia Clostridium sunt larg răspândiţi în mediul înconjurător, fiind frecvent prezenţi în apele de suprafaţă. Printr-o tratare corespunzătoare a apei, aceasta poate fi potabilizătă, prezenţa bacteriei fiind zero. Totodată, direcţiile de sănătate publică nu au ca atribuţie analiza parametrilor din apele de suprafaţă, iar metodele analitice folosite sunt concepute pentru specificul apei potabile”, se menţionează în comunicat.

 

Mai mult,  în adresa Ministerului Sănătăţii se arată că riscul determinat de prezenţa germenului Clostridium perfringens trebuie analizat în contextul tuturor parametrilor de calitate pentru apele de suprafaţă supuse potabilizării şi a celor pentru apa potabilă.

Prefectura Suceava subliniază că în aceste condiţii sursele de apă de suprafaţă din judeţul Suceava nu prezintă nici un risc pentru viaţa oamenilor şi a animalelor.

Întreaga situaţie a fost generată de depistarea bacteriei respective într-un lac de acumulare din judeţul Neamţ de unde se alimentează municipiul Piatra Neamţ, iar DSP Neamţ a verificat şi apa râului Bistriţa în judeţul Suceava şi a constatat prezenţa bacteriei.(N.B.)

 


Intră acum și în grupul de