Amenzi de 20.000 de lei unui şofer ce a condus un microbuz burduşit de călători

Poliţiştii suceveni au aplicat unui şofer sucevean două amenzi care cumulate sunt de peste 20.000 de lei pentru că a condus un microbuz cu călători având aproape dublul numărului permis de pasageri.

microbuz contrabanda

Poliţia Judeţeană Suceava a informat că un şofer în vârstă de 35 ani a condus microbuzul aparţinând unei societăţi comerciale pe DN 2E, efectuând transport de persoane pe ruta Baia – Fălticeni, iar la controlul efectuat de poliţişti s-a constatat că transporta mai multe persoane decât numărul de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare.

Astfel, şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 840 lei, conform OUG 195/2002R.

De asemenea, s-a aplicat sancţiune cu amenda în valoare de 12.000 lei conf. HG 69/2012 şi i-au reţinut certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare pentru desfăşurarea activităţii de transport persoane cu un microbuz pentru care nu deţine copie conformă a licenţei de transport.(N.B.)