Intră acum și în grupul de
Steaua – Dinamo 1 – 0
Amenintat cu un transfer în Liga a II-a, la FC Arges, Rica Neaga a început încet-încet sa atraga fotbalul de partea lui si a marcat golul care readuce Steaua în lupta pentru titlu.
Cu mult timp înaintea partidei, “suporterii” dinamovisti – iar ghilimele sunt puse foarte bine – au gândit un banner pe care sa îl afiseze la derbiul cu Steaua: “Filmati-ne, detinem rolul principal”. Si asa a fost, cel putin înainte si la putin timp dupa ce au intrat pe “scena”. Florile le-a luat însa Neaga, la finalul partidei, dupa ce golul sau din minutul 66 s-a dovedit decisiv în victoria Stelei, scor 1-0, în fata rivalei Dinamo.
Partida a fost precedata de evenimente neplacute între cele doua galerii si jandarmi, însa în teren se anunta o alta poveste. Cele doua formatii, de la antrenori la jucatori, erau obligate sa câstige pentru o iarna cât de cât linistita. Egalul ar fi fost un dezastru si el ar fi ucis sansele ambelor echipe la titlu. În minutul 2, arbitrul a oprit câteva secunde partida, din cauza fumigenelor aparute în sectorul Stelei, care completau ceata din Ghencea, însa Neaga avea sa îndeparteze un pic norii, cu o mare ocazie de a-l învinge pe Lobont. Era primul semnal de alarma tras de pitestean, a carui energie avea sa inspire victoria Stelei.
Au urmat scene oribile pentru fotbalul românesc si pentru un derbi de asa natura. Meciul a fost întrerupt timp de opt minute, din cauza tortelor si fumigenelor aruncate de suporterii dinamovisti, iar o mare parte din jucatori a intrat la cabine, dupa ce în primele minute arbitrul Alexandru Deaconu a fost nevoit sa opreasca jocul de nu mai putin de trei ori, întrucât aerul devenise irespirabil din cauza fumului si a gazului lacrimogen folosit de fortele de ordine pentru calmarea spiritelor.
Fotbalul s-a reluat din minutul 18, însa calitatea lui a lasat de dorit pâna la pauza, poate si pentru ca atentia era îndreptata înspre tribune. Huliganii din sectorul dinamovist îsi atinsesera scopul, asta doar la câteva zile dupa ce au fost suspendati pentru incidentele de la partida cu Rapid. Neaga însa avea o revansa de luat. În fata lui, în fata colegilor si a suporterilor.
În minutul 66, efortul lui Rica Neaga a fost rasplatit. Dica, care în prima repriza a nimerit bara, cu o lovitura de cap la care Lobont era batut, a derutat apararea dinamovista si i-a pasat lui Neaga, care a înscris cu un sut pe sub Lobont . Badea putea profita si el trei minute mai târziu de degringolada din apararea “câinilor”, însa sutul sau din întoarcere a trecut putin pe lânga poarta, iar oaspetii rasuflau usurati. Nu foarte usurati însa pentru ca nu au reusit deloc sa gaseasca drumul spre poarta lui Zapata, în timp ce Steaua a dominat finalul partidei printr-un joc calm în aparare, combinat cu contraatacuri ucigatoare.
La finalul partidei, toata lumea îl filma pe Neaga, nu pe acei derbedei care au vrut înca o data sa fie în centrul atentiei. Cameramanii i-au uitat, însa speram ca nu acelasi lucru sa îl faca si autoritatile, care oricum au avut ochii închisi atunci când “suporterii” au introdus toate acele torte si fumigene pe stadion. Comportamentul fanilor din “Stefan cel Mare”, la doar câteva zile dupa ce au fost suspendati pe propriul teren, poate va trage un semnal de alarma în rândul oficialilor din fotbalul românesc, care ar trebui sa aplice solutia italiana în aceste cazuri: interzicerea galeriilor adverse la meciurile cu astfel de riscuri!
Au evoluat echipele:
Steaua: Zapata – Emeghara, D. Goian, Rada, Nesu (Golanski, 88) – Nicolita (M. Croitoru, 46), Lovin, Ov. Petre, Neaga – Dica – V. Badea (E. Baciu, 81). Antrenor: Marius Lacatus.
Dinamo: Lobont – Blay, Moti, St. Radu, Pulhac – Ad. Cristea, Margaritescu (C. Munteanu, 66), Ropotan (Izvoranu, 81), Bostina (Fl. Bratu, 78) – Danciulescu, Niculescu. Antrenor: Walter Zenga.
Intră acum și în grupul de