Toyota Suceava aduce acasă premiul Ichiban


Intră acum și în grupul de

Comunicat de presă

Orientarea către client face parte din filozofia companiei Toyota și este elementul cheie  al strategiei noastre de afaceri.

Pentru a motiva partenerii Toyota să acționeaze în concordanță cu filozofia mărcii, Toyota Motor Europe organizează anual o competiție în rândul celor 2.300 de dealeri din Europa, câștigătorii  fiind  recompensați cu cea mai înaltă  distincție: Premiul Ichiban.

Premiul Ichiban pentru Satisfacția Clientului este acordat în baza unei competiții derulate pe parcursul anului precedent. Principalul criteriu, dar nu singurul, este gradul de recomandare al clienților, în baza experienței oferită de către dealer, atât pe parcursul procesului privind achiziția unei mașini Toyota, cât și în service.

În data de 11 mai 2016, în cadrul unui eveniment extraordinar organizat la Roma, Toyota a premiat dealerii din Europa care au câștigat premiul Ichiban pentru rezultatele obținute în anul 2015.

Rebenciuc Toyota

Din România, câștigătorul anului 2015 este Toyota Suceava. Premiul a fost decernat domnului Vlad Rebenciuc, Director General Toyota Suceava, de către Dr Johan van Zyl, Președinte & CEO al Toyota Motor Europe.

Afacearea în cadrul căreia activăm este legată de omeni. Trebuie să înțelegem cine sunt clienții nostri, să avem sistemele și echipamentele potrivite, dar mai important decât acestea este mentalitatea noastră, a tuturor din organizație. Competitorii nostri pot copia produsul, pot copia procesele, dar nu pot  copia la fel de ușor mentalitatea Clientul pe primul loc !”

Dr Johan van Zyl, Președinte și CEO, Toyota Motor Europe

Toyota Romania, în calitate de importator și distribuitor al mărcii Toyota în România, are responsabilitatea de a implementa în cadrul rețelei de dealeri atat standardele înalte de calitate ale producătorului Toyota, precum și modul său de gândire și acțiune, cunoscut în întreaga lume drept <Toyota Way>.

Faptul că și anul acesta Toyota Romania este printre câștigătorii competiției este o mândrie pentru noi și o recunoaștere a eforturilor conjugate depuse deopotrivă de importator și dealeri. Toyota Suceava este unul dintre partenerii care acordă o atenție deosebită dezvoltării angajaților și implementării standardelor de calitate în toate procesele derulate, iar acest lucru se reflectă în calitatea serviciilor oferite clienților.

La nivel național, profesionalismul și orientarea către client se reflectă în calitatea serviciilor pe care fiecare dealer Toyota le oferă, precum și în gradul înalt de satisfacție și recomandare pe care îl raportează clienții. Contribuția fiecărui dealer Toyota din România a fost, pe tot parcursul anului 2015, una remarcabilă.

Importator și rețea de dealeri împreuna, zi de zi, punem în aplicare una dintre valorile fundamentale ale mărcii Toyota: kaizen”.

Camelia Strete, Training & Customer Satisfaction Senior Manager

„Este pentru prima dată când Toyota Suceava câștigă acest premiu, mult râvnit, purtând distincția de cel mai bun dealer Toyota în România privind satisfacția clienților săi. Acest premiu se datorează calității serviciilor pe care le oferim, de aceea el este dedicat întreagii echipe Toyota Suceava, care merită felicitările și  aprecierea noastră pentru munca depusă în fiecare zi.”

Vlad Rebenciuc – Director General Toyota Suceava

‘Ichiban’ este un cuvânt japonez, împrumutat din sintagma ‘Okyakusama Ichiban’ care înseamnă “Clientul pe primul loc”. De la prima ceremonie a Premiilor Ichiban desfășurată în 2007 și până în prezent, atât performanțele dealerilor continuă să crescă în fiecare an, cât și gradul de satisfacţie al clienţilor noştri.

 


Intră acum și în grupul de