Acasă Actualitate Societatea Drumuri si Poduri SA Suceava isi deschide filiala in Cernauti

Societatea Drumuri si Poduri SA Suceava isi deschide filiala in Cernauti


Intră acum și în grupul de

Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gavril Mîrza, a anuntat, joi, ca societatea Drumuri si Poduri SA Suceava, îsi va deschide o filiala la Cernauti pentru a executa mai multe lucrari de reabilitare a unor drumuri din aceasta regiune ucraineana, propunerea venind din partea sefului Administratiei Regionale de Stat din Cernauti, Vladimir Culis. Acesta a promis ca autoritatile vor acorda sprijin pentru ca formalitatile sa fie încheiate în cel mai scurt timp.

Presedintele CJ Suceava a precizat ca Vladimir Culis a explicat ca în acest an se împlinesc 600 de ani de atestare documentara a orasului Cernauti, iar Guvernul ucrainean a alocat fonduri importante zonei pentru reabilitarea infrastructurii, iar firmele locale nu pot acoperi toate lucrarile ce vor fi executate.



Seful Administratiei Regionale de Stat din Cernauti a precizat ca, în prima faza, exista posibilitatea sa execute doua lucrari, de reabilitare a drumului din Vama Siret-Porubnoe pâna în Cernauti si a soselei de centura a orasului Cernauti.

Gavril Mîrza a mentionat ca pentru aceste lucrari, Drumuri si Poduri SA are utilaje specializate, printre care si o instalatie de reciclare la cald a mixturii asfaltice.

Tot, în cadrul discutiilor, Vladimir Culis si-a exprimat intentia de a colabora cu autoritatile sucevene si în privinta modernizarii Aeroportului Cernauti. Ucrainenii îsi doresc sa discute cu firma germana K+P care a câstigat licitatia internationala pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru modernizarea aeroportului sucevean.

CJ Suceava este actionar majoritar a societatii Drumuri si Poduri SA Suceava.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version