Fotbal. Liga a III-a : Pleaca Iordache!


Intră acum și în grupul de

Nici nu a început bine anul, iar la Cetatea Suceava au loc primele miscari de trupe. Unul dintre jucatorii care va parasi gruparea de pe “Areni” este atacantul venit vara trecuta de la CS Otopeni, Stefan Iordache.

Chiar daca a înscris 5 goluri în turul campionatului, Iordache nu i-a multumit pe deplin pe conducatorii Cetatii Suceava. În opinia presedintelui Dumitru Moldovan, atacantul este singurul jucator dintre cei veniti de la Otopeni, odata cu antrenorul Marian Pana, care nu a dat randamentul scontat. “Este un atacant în care ne-am pus multe sperante în momentul în care l-am adus la Suceava, dar nu trebuie uitat ca Iordache este totusi un jucator care a evoluat în doar 21 la suta din meciurile Cetatii” a precizat presedintele galben-albastrilor.

Chiar daca nu s-au definitivat toate actele, cea mai sigura destinatie pentru Iordache pare a fi echipa de Liga a II-a Dunarea Giurgiu. “Sunt sanse 90 la suta sa ajung la Dunarea” a spus Iordache, care va împlini pe 15 ianuarie 29 de ani si, pâna sa vina la Suceava, a mai jucat pentru formatiile Juventus Bucuresti si CS Otopeni.    

Iordache nu este singurul jucator pus pe lista neagra de oficialii Cetatii Suceava. Alti doi fotbalisti care l-au dezamagit pe antrenorul Marian Pana sunt brazilienii Dimas si Rodrigo.

Ajunsi la pachet împreuna cu Tomaz, cei doi fotbalisti din Tara Cafelei nu au confirmat ca merita sa evolueze pe “Areni”.  Atacantul Dimas Braz Rimi a prins putine jocuri în tricoul Cetatii Suceava, mai mult evoluând pentru echipa a II-a a clubului, pentru care a si reusit sa marcheze 2 goluri. Nu se poate spune acelasi lucru si despre celalalt conational al sau, fundasul Rodrigo Almeida care a evoluat doar pentru Cetatea II Suceava Arbore.

“Dimas si Rodrigo nu au dovedit ca merita sa joace pentru Cetatea. În acest sens voi discuta cu domnul Marian Pana luni, însa sansele ca ei sa ramâna la Suceava sunt aproape nule” a declarat presedintele Dumitru Moldovan.

Un jucator care l-a multumit pe tehnicianul sucevean este Tomaz Donizete. Din câte se pare, Marian Pana si l-ar dori în continuare la echipa, însa cu conditia ca jucatorul sa fie transferat definitiv. Conducerea Cetatii Suceava încearca sa previna, astfel, o situatie similara cu cea a lui Roberto Ayza. Brazilianul venit în urma cu un an pe “Areni”, a evoluat pentru Cetatea fara sa aiba un contract pe termen lung cu clubul sucevean, astfel ca, dupa doar jumatate de sezon, a fost luat gratis de Ceahlaul Piatra Neamt. 


Intră acum și în grupul de