Un tânăr din Lupcina, rănit grav, le-a spus polițiștilor că a fost înjunghiat. Vezi ce s-a întâmplat de fapt

Polițiștii din Vicovu de Sus au fost sesizaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică de către un bărbat din comuna Ulma că a găsit  o persoană de sex masculin „căzută pe iarbă, bătută și posibil înjunghiată”, pe raza satului Lupcina.

Potrivit IPJ Suceava, victima a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți, acesta rămânând internat sub observație în cadrul unității medicale.

spital municipal radauti

”Din declarația verbală a persoanei vătămate a reieşit faptul că în seara zilei de sâmbătă, a consumat băuturi alcoolice într-un local din centrul satului Lupcina, iar în jurul orei 00.20, în timp ce se deplasa spre domiciliu pe drumul comunal, a fost lovit și înjunghiat de mai multe persoane pe care nu a reușit să le identifice”, arată sursa citată.

IPJ precizează că ulterior, în continuarea cercetărilor în ceea ce-l priveşte pe tânărul găsit bătut şi înjughiat pe raza satului Lupcina, poliţiştii au stabilit faptul că acesta a fost de fapt victima unui accident de circulaţie.

”De asemenea, în urma măsurilor informative întreprinse de către poliţişti, aceştia au mai stabilit şi faptul că în accident au mai fost implicaţi doi tineri, toţi deplasându-se cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din satul Lupcina, comuna Ulma.

Cu ocazia cercetărilor efectuate a fost identificat locul unde a avut loc accidentul rutier, respectiv de DC 48C şi a fost identificat autoturismul implicat în accident, care se afla în curtea locuinţei conducătorului auto.

S-a stabilit că după producerea accidentului conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi a modificat locul accidentului”, se arată în buletinul de presă al IPJ Suceava.

Faţă de conducătorul auto sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Față de acesta s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat la 11.07.2016 Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în vederea luării unei măsuri preventive restrictive de libertate, cel în cauză fiind introdus în C.R.A.P. din cadrul I.P.J Suceava.