Rugby : Incep transferurile in Divizia Nationala- singura noutate din lotul Bucovinei Suceava va fi juniorul Vlad Voicu


Intră acum și în grupul de

Saptamâna viitoare, pe 15 ianuarie, debuteaza în mod oficial perioada transferurilor de iarna din rugbiul românesc. Aceasta se va finaliza, la fiecare competitie în parte, cu 48 de ore înainte de startul respectivei competitii, ceea ce înseamna ca la Divizia Nationala se pot face transferuri pâna pe 6 martie, la Divizia A, pâna pe 3 aprilie, iar la Divizia Nationala de Juniori, pâna pe 14 martie.

În aceasta perioada de iarna, taxa de transferuri este destul de mare, 50 de milioane indiferent despre ce competitie este vorba. Doar jucatorii care se legitimeaza pentru prima data nu platesc aceasta taxa.

Este si cazul juniorului Vlad Voicu, de la CS Gura Humorului, care, dupa spusele antrenorului Constantin Vlad, „va fi singurul nostru transfer”. „Îmi doresc, în special, sa nu pierdem niciun jucator dintre cei pe care îi avem acum la dispozitie, pentru ca despre adus sportivi de valoare nu poate fi vorba”, a  precizat tehnicianul sucevean.

Vlad Voicu a terminat junioratul la Gura Humorului si se va alatura lotului sucevean pe 15 ianuarie urmând ca în februarie sa plece într-un stagiu de pregatire cu Bucovina Suceava.

CS Gura Humorului a reprezentat în ultimii ani principala pepiniera pentru rugbiul sucevean, juniorii antrenati acolo de Dumitru Livadaru fiind la mare cautare. „Este pacat ca în acest an juniorii I nu s-au mai înscris în competitie”, a spus Vlad.

În ceea ce priveste viitorul rugbiului sucevean, antrenorul Bucovinei a informat ca doi dintre jucatorii sai, Cretuleac si Opariuc, „au început deja o activitate de selectie a copiilor care doresc sa practice acest sport”. „Selectiile au loc la Liceul «Petru Musat», din Suceava. Am ales ca acestea sa se desfasoare acolo pentru ca este o locatie apropiata de stadionul Unirea si este mai usor si pentru cei doi jucatori. Rugbiul este un sport care atrage de obicei copiii proveniti din familii mai sarace. Eu consider ca este un pas important pentru a pune bazele unor echipe de juniori la nivelul municipiului Suceava”, a încheiat Constantin Vlad.

Antrenorul echipei CSM Bucovina va reveni la Suceava pe 14 ianuarie. 


Intră acum și în grupul de