Fotbal : Legea anti-huliganism este contestata de suporterii Cetatii


Intră acum și în grupul de

Semnarea de catre presedintele Traian Basescu a decretului de promulgare a Legii privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor sportive, a stârnit reactii vehemente din partea suporterilor suceveni.

Fanii Cetatii Suceava atrag atentia ca unele articole din actuala forma a legii, încalca drepturile si libertatile garantate de Constitutia României si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

““Dakay” si “Cavalerii Nordului”, principalele grupari de suporteri ale echipei de fotbal Cetatea Suceava, doresc sa-si manifeste îngrijorarea fata de promulgarea Legii privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si jocurilor sportive. Dorim sa precizam ca militam pentru evitarea producerii unor evenimente negative atât pe stadioane cât si în afara lor, sub toate manifestarile: pe teren, în tribune, în mass-media. Totodata, consideram ca unele articole din aceasta lege încalca drepturile si libertatile garantate de Constitutia României si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, interzicerea accesului suporterilor pe stadion cu anumite articole vestimentare, steaguri, fulare, torte, fiind de natura sa afecteze spectacolul din tribune, fara a avea efecte reale în combaterea violentei. Cele doua grupari îsi exprima din nou sustinerea pentru asigurarea unui climat de siguranta în desfasurarea manifestatiilor sportive, în care masurile împotriva violentei sa fie bazate pe respectarea drepturilor si libertatilor persoanei”, se arata în comunicatul suporterilor suceveni.

Conform noii legi se interzic pe stadion steagurile mai mari de 50 de centimetri, bannerele pe gardurile stadioanelor si tevile de la steaguri, mai mari de 50 de centimetri. În plus, suporterii nu au voie sa intre pe stadion îmbracati în haine cu gluga, iar cei care intra cu torte pe stadion sunt pedepsiti cu închisoarea. 


Intră acum și în grupul de